Astazi am interactionat pentru prima data, serios, cu var`miu de 5 ani, venit intr-o vizita prelungita. Asta din cauza ca imi displac copii intre 3 si 6 ani din cauza manifestarii lor galagioase si ilogice, a curiozitatii iritante ce aduce orice om zdravan pe culmile disperarii (“da` de ce, da` de ce?” uite de-deaia) si a vocii stridente.

Totusi, in seara asta zgatia a intrat in forta in camera mea si a inceput. A rascolit mai tot, inclusiv dulapul -incaltat, a intrat inauntru, “m-am ascuns, unde sunt, ligia?”-asta in timp ce ne uitam unul la altul. L-a batut pe porcul roz-cantator. A vrut sa sparga lustra cu un umeras de haine(ca nushtu-care-personaj-de-desene). A stat in maini. A facut roata. A sarit ca sa imi trezeasca din somn vecinii-asta mi-a amintit de ondi. A gasit niste integrame, a mazgalit cate ceva, la sfarsitul fiecareia spunand “facut” – un soi de “done” banuiesc, de cand sunt dublate desenele de pe cartoon. A umblat pe mobil, dar a renuntat cand si-a dat seama ca nu stie sa faca dracu-stie-ce, in timp ce al lui personal poate. Mi-a spus ca el ar fi vrut sa cumpere apartamentul in care stau, dar l-am luat noi inainte.

M-am convins astfel de influenta reala a televizorului si a desenelor animate agresive si de faptul ca winnie the pooh ar trebui bagat pe gat copiilor pentru o a deprinde atatitudini si comportamente potrivite: sociabilitate, corectitudine, veselia, pofta de mancare sanatoasa.

Dar in ritmul asta….