In loc sa ma relaxez treptat si intr-un timp oarecare sa pierd firu`, in creier se creaza haos, initial ca o avalansa de idei fugitive, intre care nu reusesc sa fac conexiuni. Cand una dintre ele mai nushtucum reuseste sa se contureze, totul capata alte dimensiuni. Volumul vocii mintii se amplifica, ideile se inlantuie logic, sub forma unei povesti posibile care intr-un final ia forma unei amintiri. Intotdeauna urata, dureroasa, chinuitoare. Aici intervin eu, inversunata, si trimit deasupra primului glas un altul zbierand “nu te gandi la asta, nu te gandi la asta, te rog, nu”. Asa se amesteca iar pana la “aaaaaaaa”-constant si revelatia ca sunt mai treaza decat oricand.

O data ridicata din pat, mi s-a facut chef de curent, fapt pentru care acum sunt in curent si povestec ca la psiholog ce ma doare. Si cum maine am teza la matematica, chiar daca e 4 dimineata, ma voi duce sa arunc un ochi peste logaritmi, radicali, pi, alfa, beta, ca patul nu-mi mai zambeste… Heh, banala insomnie…