Air-Wick e kktul ala de odorizant de camera care face puf-puf singur o data la cate minute vrei tu. Doar ca face zgomot si are un beculet verde care palpaie si distrage atentia cand e bezna. Deci e stres. De cateva ore incoace m-a tot bazait, iar cand am incercat sa-l opresc, am apasat butonul gresit si m-am parfumat pe ochelari. Mult mai bune betele parfumate.

In urma cu o saptamana, estimativ vorbind, desigur(nicolescu style), intr-o discutie oarecare, mi-a fost reprosat faptul ca habitatul meu este obositor, inghesuit, infantil, sta sa cada, iar eu sunt, in consecinta, penibila, handicapata, retarda si altele. In timp ce sustineam sus si tare ca toate lighioanele de plus care se uita la mine si zambesc sunt reconfortante, m-am gandit, totusi, ca ar fi un pas bun in evolutia personala sa renunt macar la Catelu`, jucarica cu care dorm in brate, negresit, in fiecare noapte, de cativa ani, prietenul meu de nadejde pe care mi-am varsat nervi, lacrimi, bale, muci, meduze etc.

Catelu`

Zis si facut. Prima noapte si cea in care au aparut marile greutati. Flash back. Mor-mor, ursul cel roz cu scutecel si forma perfecta de luat in brate, sforaiturile lui declansate apasand pe labuta, ochii lui intredeschisi, blanita galbioara, zbiaretele mamei, eu cu o foarfeca in mana, stop. Mor-Mor …si a murit. De mana mea. L-am ciopartit cu ura. Dar l-am iubit mult. Mult de tot. …ca melodia, I love you, i’ll kill you.

Cat despre Catelu`, acum imi zambeste ca prostul de pe dulap.

Amintindu-mi ca in noaptea asta vine Mos Nicolae, am dat o fuga la magazin sa cumpar dulciuri pentru mama. In fata magazinului, trei bajeti de cartier, pe pozitii, ma studiaza din cap pana in picioare. Intru, cumpar, ies.

Susoteli, apoi unul dintre ei striga dupa mine. Ignor si merg mai departe. Insista. Insista. Ambitios om, gandesc si ma intorc. Facem cunostiinta, apoi se pierde. “deci?”. “aaaa…arati bine, la ce liceu esti? si cum merge cu invatatul? esti rockerita? eu sunt manelist. de fapt nu sunt manelist, imi plac doar cateva” “unele, de suflet, asa-i?” “da” (hah).  “iesi maine prin cartier?  prieten ai? da` ce conteaza, ce tre` sa stie el ce faci tu” “ce-i drept, nu trebuie… ” .

Ajungem in fata blocului meu. “imi dai si mie numarul tau de telefon?” “nuh… de fapt te-am adus cu mine pana aici pentru ca mi-e frica de cateua alba”… deloc surprins imi raspunde “dah, stiu si eu cum sunt femeile, papa” si pleaca tristuc…

Imi pare rau ca nu i-am retinut numele….

Anul asta nu-l mai astept pe Mos Craciun…