Saptamana trecuta, au venit oamenii cu scule in bloc sa monteze un interfon nou si lumina daia misto, cu senzori. Unul dintre ei foarte dulce chiar, a stat si la o tigara cu mine in bucatarie cat trudeam la un nenorocit de tort la plic(instant). Dar nu, nu aici voiam sa ajung, la cum il poti agata pe tipul cu interfonul, ci la sistemul de iluminat blocul. Am constatat ca lumina de la etaj se aprinde in mod cert atunci cand deschizi usa de la lift, mai dubios era ca de fiecare data cand ieseam din apartament lumina era aprinsa. Coincidenta(cineva iesea din lift intotdeauna cu putin inainte sa ies eu din casa) sau sistemul e intr-atat de performant incat sa se mobilizeze pentru necesitatiile fiecarui locatar in parte? Asa ca am pandit pe vizor cand s-a stins lumina de pe hol, apoi deschis usa de la casa si…si…si…e la mintea gainii ca s-a aprins, nu? Inca un mister elucidat din seria “lumina din frigider se stinge?”, care e cu buton apropo, deci da.

Tot in scara blocului in care locuiesc, se consuma pana de curand o poveste de iubire intre doi tigani. Ea, protipul cu cercei rotunzi, galbeni si halat pufos cu vaci, El oaches, cu freza geluita si tricou D&G. Retinuti, li se citea ingrijorarea in ochi cand, involuntar aruncam o privire insistenta, stateau lipiti unul de celalat si se priveau duios in ochi in fiecare seara, negresit. M-am intrebat nu o data ce si cum o fi cu ei, de ce si de cine se ascund, cat de chinuitor o fi ca acele moment intime sa se desfasoare intr-un loc relativ public, de cate ori or fi fost goniti de acolo sau daca or sa aiba vreodata ocazia sa-si implineasca iubirea, sa fie liberi sa strige lumii intregi ce simt. Eu asta le doresc .

Acum mi-e dor de ei. Noul interfon nu se deschide decat cu cartela, cod nema, deci ai mei protagonisti au fugit. Dar parte din ce traiesc ei a ramas in bloc, vibratia fiecarui “te iubesc” rostit acolo inca pluteste in aer.